Ediția de anul acesta a Criteriului Dauphine a strâns la start crema ciclismului mondial, competiția bucurându-se de prezența celor mai mulți dintre greii plutonului cu șanse la clasamentul general al Turului Franței (Froome, Contador, Nibali, Van Garderen, Talansky sau Kwiatkowski. Practic, singurul mare absent este Valverde). Chiar dacă prima etapă a consemnat un prolog destul de scurt, specialiștii așteptau cu nerăbdare să vadă la ce nivel sunt cicliștii, în condițiile în care, pentru a triumfa la ediția de anul acesta al Marii Bucle, trebuie să te descurci excelent la contratimp (Turul Franței va consemna două ITT-uri, unul în lungime de peste 50 de kilometri).
Pentru Chris Froome, câștigătorul de anul trecut al Dauphine, dar și al Turului Franței, lucrurile par să funcționeze conform planului stabilit, cu toate că existau multe voci care să se îndoiască de forma sa. Rutierul lui Sky a avut performanțe mai degrabă modeste în 2014, câștigarea Turului Omanului și al Turului Romandiei fiind considerate de specialiști insuficiente pentru valoarea sa. Dar se pare că staff-ul echipei Sky a gândit totul în cel mai mic detaliu, astfel încât ciclistul de 29 de ani să atingă forma maximă la începutul lui iulie.
Doar Contador a ținut pasul
Plecat ultimul în cursă, Froome a oprit cronometrul după 13’14”, îmbunătățind cu 8 secunde timpul stabilit anterior de principalul său rival, Alberto Contador (Team Tinkoff-Saxo). Ecartul nu a fost mare – de așteptat, altfel, având în vedere distanța scurtă -, dar ceea ce a surprins a fost faptul că cei doi au reușit să se situeze în fața cicliștilor care au ca specialitate contratimpul. Favoriți pentru această etapă erau Michal Kwiatkowski (Omega Pharma Quick Step Cycling Team), Geraint Thomas (Sky), Sylvain Chavanel (IAM Cycling) sau Bob Jungels (Trek), dar doar acesta din urmă și-a respectat blazonul. Campion mondial la contratimp ca junior și ocupant al poziției a cincea la Mondialele din 2013, în cursa de contratimp, rutierul din Luxemburg a completat podiumul, venind la 9 secunde de Froome.
„Sunt foarte fericit că am reușit o așa performanță azi. Nu credeam că o să obțin un timp atât de bun pe o distanță atât de scurtă, care, în teorie, nu mi se potrivește la perfecție. Sunt aici să câștig clasamentul general, așa că obiectivul e să port tricoul galben la final, nu după prima etapă. Dar sunt foarte fericit că am bifat această etapă, însă vor urma câteva zile foarte grele, în munți. Nivelul la care sunt, însă, îmi dă speranțe, mă simt cel puțin la fel de puternic ca anul trecut„, a spus Froome, citat de cyclingnews.com.
Etapa de luni va cristaliza și mai mult ierarhia generală, rutierii având în față 156 de kilometri presărați cu 6 cățărări. Profilul ar favoriza evadarea, însă, cum ultima cățărare este din categoria „HC” (specială), este foarte probabil să asistăm la „artificii” între oamenii de general.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER